Dicţionar tratament balnear

A

Acrocianoza = Sindrom caracterizat prin răcirea şi prin aspectul vânăt-albăstrui şi umed al mâinilor şi uneori al picioarelor, din cauza unor tulburări de circulaţie. Din fr. Acroccyanose.

Aerosol = Sistem prin care se realizează împrăştierea mecanică în aer sau într-un gaz a unor particule solide sau lichide şi care este folosit în medicină în tratamentul unor boli, în agricultură la combaterea dăunătorilor.

Aerosoloterapie = Procedeu terapeutic prin care medicamentele sunt introduse, sub formă de aerosoli, pe căile respiratorii cu ajutorul unor pulverizatoare speciale. – Aerosol +terapie

Aerohelioterapie = Tratament cu ajutorul aerului şi soarelui în cadrul natural sau amenajat în staţiuni de tratament.

Aeroionoterapie = tratament cu aeroioni

Aeroion = ion atmosferic(eliberat prin descărcări electrice, evaporarea apei etc.)

Aeroionizator = Aparat pentru concentrarea aeroionilor într-o încăpere în scopul obţinerii unui aer asemănător celui natural.

Afecţiuni diartritice = afecţiuni ale articulaţiilor mobile dintre oase.

B

Benign = (despre boli) Lipsit de gravitate; uşor. - din latină=benignus.

C

Cervicítă = inflamaţie acută sau cronică a colului uterin sau a vezicii urinare(din franceză. Cervicite)

Cervical (ă) = care ţine de partea dindărăt a gâtului; de la ceafă. Din fr. Cervical.

D

Diartroză, diartroze = articulaţie mobilă între oase

H

Heliomarin = (despre tratamente medicale) Care utilizează acţiunea simultană a razelor solare şi a aerului de mare.

Helioterapie = tratament care constă în expunerea corpului omenesc la acţiunea razelor solare ultraviolete, folosit în rahitism, reumatism, tuberculoză osoasă, unele boli de piele etc. ; baie de soare.

Heliotermie = Fenomen fizic care constă în păstrarea mai mult timp a căldurii înmagazinate în apa sărată a unor lacuri comparative cu regiunile învecinate, datorită prezenţei la suprafaţa lacurilor a unui strat izolator de apă dulce, care împiedică iradierea căldurii în atmosferă.

Hemoptizie = eliminare de sânge prin tuse, provocată de o hemoragie a căilor respiratorii, mai ales în cazurile de tuberculoză pulmonară.

M

Malign = (despre boli) de natură gravă, foarte primejdios. Tumoare malignă = tumoare canceroasă.

Metropatíe = denumire generică pentru afecţiunile uterului

Mezotermal = care se referă la stadiul depunerii mineralelor din soluţii fierbinţi, când se formează minereuri de cupru, plumb, zinc etc.

Micoză =  nume generic dat bolilor infecţioase provocate de ciuperci mocroscopice. microsporie.

Mofetă = emanaţie de bioxid de carbon în regiunile vulcanice (din italiană, moffeta)

S

Sapropel = mâl bogat în substanţe organice aflate în diferite stadii de descompunere, format în ape sărace în oxigen (mări, lagune, lacuri) şi care are efecte terapeutice.

Sapropelic, din franceză Sapropélique = Care ţine de sapropél, care are compoziţia, natura sapropélului.

Spa = staţiune balneară

Speleoterapia = tratament prin inhalarea aerului din peştera amenajată şi dotată cu factori terapeutici.

T

Tendinită = Inflamaţie a tendoanelor

Tendon = fascicul subţire, fibros, de culoare albă, format din ţesut conjuctiv foarte rezistent, cu ajutorul căruia muşchiul se fixează pe oase.

Termoterapie = Tratament al unei boli făcut cu ajutorul căldurii.

Traumă = 1. traumatism. 2. Emoţie violentă care modifică personalitatea unui individ, sensibilizându-l la alte emoţii de acelaşi fal, astfel încât acesta nu mai reacţionează la fel.

Traumatism = 1. Leziune suferită de un organism viu prin loviri violente, tăieturi, înţepături etc.; traumă(1); p.ext. ansamblul tulburărilor de ordin local şi general care apar în urma acţiunii unui agent extern violent; p. restr. şoc traumatic. 2. Stare psihică patologică a unui organism care, nemaiputând să suporte o excitaţie excesivă, din cauza unei traume (2) suferite, nu mai reacţionează în nici un fel, devenind insensibil la orice alt excitant.